De ce o duc românii rău…

Revoluție sau lovitură de stat, indiferent ce a fost, decembrie ’89 a marcat trecerea de la „ceva” la „altceva” – unii spun că de la bine la rău, alții ca de la rău la bine. Cert este că lupta tuturor a fost pentru descentralizare și separația puterilor în stat. Eu aș spune că mai degrabă fenomenul a fost de trecere de la o putere mare la mai multe puteri mici. Știu, mulți mă vor eticheta ca nostalgic dar nu e așa. Nu-mi doresc reîntoarcerea la ce a fost sub nici o formă. O pasăre ținută în colivie nu este mai fericită ca atunci când i se dă drumul afară spre libertate chiar dacă libertatea aceasta aduce cu ea foame și pericole.

Ce s-a întâmplat după decembrie ’89 a fost fărâmițarea populației în bucățele mici, fiecare cu un șefuleț care să conducă această bucățică. Astfel nimic nu se mai poate coagula în viața de zi cu zi. Începem să depindem tot mai mult unii de ceilalți doar că în mod distructiv, fiecare încercând să „jupoaie” pe celălălalt. Astfel primul fenomen ce a apărut a fost „nu avem bani” chiar dacă după ’89 visteria a rămas oarecum cu un plus. Și asta din cauză că fiecare grupuleț a căutat să acapareze de la celălalt cât mai mult. Nimeni nu mai făcea ceva pentru binele comunității decât daca primea un șăculeț de bani cât mai doldora. Politica era lupta pentru ca să apară clasa bogată. Și a apărut dar cu ce preț? Clasa săracă a devenit și mai săracă iar clasa medie abia își duce zilele cu riscul permanent de a îngroșa clasa săracă și a burduși cămările celor bogați.

Dar astea se cunosc iar eu vreau să prezint un alt aspect practic.

Zilnic ne confruntăm cu două probleme mari care se întorc pe toate părțile și nu se poate ieși la lumină din LIPSA BANILOR: Învățământul și Sănătatea. Sunt pilonii de bază a unei societăți care se dorește în dezvoltare. Dacă privești la aceste două entități, gândul te duce la Teoria conspirației, că cineva dinafară vrea cu orice preț să le distrugă. Poate că e așa, poate că nu, cine poate ști. Un lucru este cert însă. Numărul buzunarelor care trebuiesc alimentate cu bani, ai celor care roiesc în jurul instituțiilor cu pricina este mare iar aceste instituții satelit au ca scop principal umplerea propriilor buzunare și nicidecum ca învățământul și sănătatea sa funcționeze bine. Fabricile de medicamente, fabricile de utilaj medical, editurile, casele de sănătate, guvernul, construcțiile, fabricile de materiale de construcție, distribuitorii de energie … și numărul celor care ar trebui să ajute aceste instituții este foarte mare, sunt cauzele care de fapt le pun pe butuci. Fiecare își cere prețul iar cei care ar trebui să plătească nu prea au de unde dar de suferit suferă contribuabilul care cere aceste servicii de sănătate și învățământ.

Toate acestea duc invariabil la deteriorarea statului român și durerea cea mai mare este că acei puși să remedieze problema sunt de fapt demolatorii.

Am lăsat intenționat la urmă o instituție la fel de importantă și care nu o duce tocmai rău dar care deține o putere uriașă care ar putea soluționa problemele celorlalte două – BISERICA.

Dacă vom privi în trecut, vom descoperi că Biserică era o forță uriașă în bunul mers al învățământului și sănătății. Lângă Biserici se înființau „școale” dar și „bolnițe”, azile pentru orfani și bătrâni. Azi însă nu mai este așa, ba mai mult, Biserica se dorește implicată în procesul de învățământ doar pentru a ocupa niște locuri de muncă remunerate de profesori de religie, în curtea fiecărui spital mare s-a construit o biserică iar un preot își are activitatea pe lângă acesta evident primind drepturile.

În jurul acestor instituții se adună un grup de oameni mai mare sau mai mic dar care odată ce li s-a rezolvat problema – se face sănătos sau termină ciclul de studii – nu mai calcă pe acolo. Aceste două instituții suferă de o pârghie foarte importantă care le-ar aduce salvarea – COMUNICAREA CU OAMENII. Biserica însă comunică, pe aceasta se bazează de fapt. Rezultatul. Bisericile se înmulțesc, devin tot mai mari și mai frumoase. Nu e rău dar între timp școlile se dărâmă, spitalele arată ca după război.

Ce aș face eu.

Aș pune Biserica să răspundă de aceste două instituții, să le coordoneze, să le ajute, să le finanțeze. Bisericile dispun de averi mari, de bani și ce-i mai important de COMUNICARE cu oamenii. Imaginați-va că oamenii care merg la Biserică sunt îndemnați să ajute și spitalele și școala. Biserica azi de fapt nu se implică decât la nașterea omului (Botezul), la familie (cununia) și la sfârșit (înmormântarea) de la care se încasează sume de bani care se adaugă la banii strânși de la sărbătorile religioase, sume de loc neglijabile. Dacă Biserica ar canaliza acești bani către repararea școlilor, a spitalelor, dacă i-ar returna pentru îngrijirea celor fără adăpost și al bătrânilor atunci Biserica și-ar îndeplini cu cinste menirea ce o are pe pământ – de legătură între Dumnezeu și oameni. Oamenii s-ar concentra astfel într-o forță uriașă care ar alimenta motoarele bunăstării din țară. În caz contrar, situația de degradare socială va continua până la distrugere totală.

Personal cred ca aceasta este singura cale. Dacă cineva găsește alta mai bună, să lase un comentariu.

Anunțuri

2 răspunsuri to “De ce o duc românii rău…”

  1. emi Says:

    FELICITARI! Pt blog … abia acum ti l’am vazut la status … si pt curajul de a „pierde timpul” cu postarea framantarilor – gandurilor pe blog! Noi – cei de varsta noastra – greu ne’am obisnuit cu moda blog’urilor fata de cei mai mici…
    Ca sa’ti spun drept si eu m-am gandit la solutia ta… dar cum Biserica suntem noi si cum „trebuie sa ne nastem din nou” adica sa ne TREZ(V)IM cum spun sf. parinti… mai avem mult de munca in sensul acesta! Pana cand nu vom deveni „PRECUM COPILASII” ne vom invarti in accelasi cerc pe care l-ai remarcat exceptional in randurile de mai sus…
    KEEP BLOG’ing MAN!

    • assiris Says:

      Mulțumesc de comentariu.
      În ce privește „…curajul de a “pierde timpul” , nu mă dau în vânt după cum vezi, blogul are mai bine de un an și foarte puține scrise în el.
      Da, trebuie să ne trezim dar… ce mai așteptăm, să ne „sune ceasul?” Realitatea este că de secole și mai cu seamă în ultimii 21 de ani nu prea am făcut mare lucru. Nu este suficient să ne rugăm. A ne ruga la Dumnezeu să ne dea una sau alta este cea mai mare greșeală pe care o facem de generații. Este ca în povestea cu cel de la inundații care este un exemplu în acest sens. Dacă nu o știi, ți-o spun acum:
      Un om la inundații stătea cocoțat în vârful casei și se ruga la Dumnezeu să-l salveze. A trecut o barcă pe lângă el și a refuzat să se urce în ea. S-a apropiat un elicopter și a refuzat să se agațe de coarda ce i-a fost aruncată. De fiecare data spunea: Eu cred în Dumnezeu și El mă va salva.
      Îl ia apa și ajunge în Rai în fața Lui Dumnezeu căruia i-a reproșat de ce nu i-a venit în ajutor.
      Dumnezeu i-a spus însă că El a vrut să-l ajute. I-a trimis în ajutor o barca și un elicopter și el le-a refuzat.
      Să nu așteptăm să ne „pună în traistă”. Dumnezeu ajută doar pe cei ce vor să fie ajutați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: