Archive for Martie 2011

Japonia, acest miracol uman…

Martie 19, 2011

Am multe de spus la adresa Japoniei și a japonezilor. De undeva din umbră i-am admirat permanent, cu durerea în suflet că ei pot iar noi nu.
Disciplină la japonezi:
Era prin 1972 când a venit un japonez la un centru de calcul să instaleze niște perforatoare de cartele Juki. Dimineața își începea lucrul prin asezarea sculelor pe o pânză albă în ordine. Jumătate de oră, meticulos, aliniate, ordonate. Se apuca de treabă, întinzând mâna după câte o sculă pe care după ce o folosea o punea la locul ei. Mișcări de robot. Lua apoi o pauză de masă când mânca ceva din pachetul adus cu el. Puțin, doar să-i potolească foamea. Se apuca apoi de lucru și cu jumâtate de oră înainte de terminarea celor 8 ore de muncă, oprea lucrul, ștergea frumos sculele și le așeza la fel de meticulos, ca într-un ritual, la locul lor în trusa de scule.
Într-o dimineață, a venit la fel la muncă, a început programul prin așezarea sculelor doar că după aceea și-a legat o benderolă albă cu bulină roșie la cap și s-a așezat pe un scaun. După cqteva ore, directorul l-a întrebat că de ce nu lucrează, are poate nevoie de ceva, să-l ajute. Japonezul a spus că a primit la hotel un telex prin care era anunțat că firma lui este în grevă 3 zile. După orele de program, și-a strâns sculele și a plecat. La fel s-a petrecut în celelalte două zile. L-a întrebat directorul de ce procedează astfel căci nu-l vede nimeni cu protestul lui și i-a spus că dacă era în țară îl vedea și așa trebuia să procedeze chiar dacă este sau nu văzut. Oare un român cum ar fi procedat?

Am văzut multe evenimente acum în timpul acestor zile apocaliptice si o să punctez doar câteva mai semnificative comparativ cu situația de la noi.
Oameni rămași fără nimic, stăteau lă rând cuminți pentru a primi… un gogoloi din orez de mărimea unei portocale, după care înclinându-se, mulțumeau. Unii chiar au împârțit orezul primit cu un câine la fel de înfometat. Vă amintiți la noi de zilele unui oraș, sau de o sărbătoare a unui Sfânt, ce bătălie se dă pentru 3 sarmale sau doi mici, și trebuie spus că situația nu se compară cu cea din Japonia. Am văzut cu tristețe cum unii au aruncat pe jos farfuria cu mâncarea primită.

Am văzut cum unii japonezi stăteau la coadă pentru un bidonaș de apă, cuminți, respectuoși. Vă amintiți ce este de Bobotează la noi, când, apa sfințită, ar trebui luată într-o sticluță ca pe ceva întradevăr sfânt, dar, unii vin cu canistrele și iau, banalizând importanța momentului.

Am văzut japonezi, punând mâna pe unelte să facă ceva – ce – nici ei nu știau anume dar trebuiau să facă ceva să șteargă urmele dezastrului. În nebunia rămasă după potop efectiv nu știi pe ce trebuie să pui mâna. La noi, după inundații – cu urmări incomparabil mai puțin grave, când apa le-a luat la unii doar niște case dărăpănate din lut, voiau ca statul să le construiască vile. În schimb, mulți stăteau pe terasa unei cârciumi, cu sticla în față, privind cu ochii tulburi cum voluntari sau soldați le mai salvau din case câte ceva. Îi încuraja în ceea ce făceau, politicieni din opoziție care în loc să facă ceva, arătau cu degetul spre puterea care „nu a gestionat cum trebuie” de parcă atunci când vine puhoiul de apă mai poți gestiona ceva.

Din nefericire Romania după ’89 a fost adusă în cea mai proastă si ireversibilă situație. A dispărut patriotismul, s-a vândut și furat totul, s-a distribuit în conștiința populației lehamitea, neputința, răutatea, dezbinarea, ura. Fiecare fură si păcălește pe fiecare, nimic nu se poate închega. Când trebuie să se scumpească ceva atunci se scumpește drastic. Când trebuie să se ieftinească atunci se ieftinește nesemnificativ. Toate înstituțiile statului funcționează parcă una împotriva celeilalte.
Să ne ferească Dumnezeu de ceea ce s-a întâmplat în Japonia căci situația ne va duce direct în epoca de piatră si de foame cred că vom deveni canibali.