Generația înnapoiată…

Priveam în urmă, în anii trăiți înainte de ’89. Cât de înnapoiați eram. Nu aveam copiatoare. Pentru a face copia unui curs, trebuia să-l rescriem, eventual cu indigo, pentru a produce 2-3 copii odată. După ce-l scriam însă, aproape nu mai aveam nevoie de el căci rămânea în memorie.
Nu puteam facee fițuici. Munceam degeaba. Le scriam pe hârtiuțe, cu un creion foarte ascuțit. La examene le abandonam căci se memorau și nu mai aveam nevoie de … emoții.
Nu aveam internet și deci nici Google sau ceva similar așa că, referatele le scriam cu stiloul și nu le puteam folosi pe cele de pe „Clopoțel”. Dacă nu înțelegeam cuvinte, trebuia să răsfoim niște cărți voluminoase. În urma acestor cazne pe care le aveam cu informarea, nu posedam talentul de a-i face pe profesori să se distreze până îi apuca durerea de burtă. Deh! Eram mai înapoiați.
Nu aveam calculatoare. Cei mai fericiți, calculam cu ajutorul unei invenții numite „Rigla de calcul”, riglă care pentru a o folosi, făceam o grămadă de calcule și artificii în memorie. Cu toate acestea, nu ne plângeam de extenuare.
Nu căram rucsace uriașe pline cu cărți. Oare, mare parte din cunoștințe erau deja sedimentate în memorie? Posibil căci, și dintre noi ieșeau medici, ingineri, proiectanți, oameni de știință, profesori etc. care puneau cărămidă peste cărămidă la societatea pe care o folosim azi, cu tehnologia pe care o folosim zi de zi.
De înapoiați ce eram, nu știam rețete în care să înlocuim carnea, laptele, făina și altele, cu produsee similare care, sunt azi, mai gustoase, mai dulci, mai plăcute. Sunt. Cele folosite de noi atunci, nu aveau înlocuitorii de azi dar organismul nostru le aprecia mai mult. Se vedea asta din faptul că eram mult mai sănătoși și consumam mai puține medicameente. Mânca omul ditamai porcul, mânca ouă, mânca slănină, spăla totul cu țuică sau vin făcut din struguri zdrobiți cu picioarele și nu suferea de nimic. Nu răcea iarna, avea putere de muncă, nu avea fel de fel de dureri care să-l facă să se văicărească permanent.

Despre viața noastră trecută se poate vorbi mult. Despre cea viitoare, și mai mult. Partea rea este însă că dacă nu facem un pas înapoi, la viața de ieri, vom ajunge cât de repede să facem mai mulți, până în epoca de piatră unde vom muri pe capete din lipsă de adaptare. Salvarea noastră nu poate veni așa cum cred unii tineri de azi, printr-un simplu apel la 112. Se vor salva doar cei adaptați, iar adaptații sunt printre cei din geneerația inapoiată.